Ne-am cunoscut prin întâmplare
Nu trebuia să se întâmple,
Eu te știam, dar nu am avut curaj,
Nu am avut curaj pentru că nu am vrut să mă judeci
Setea de a te cunoaște nu a încetat niciodată,
Dar, cum Dumnezeu le așază pe toate,
Ai intrat în sala mare cu lumini și ai dat de mine
Ai vorbit cu mine,
Mi s-a luat o piatră de pe inimă,
A doua zi m-ai învățat să cânt, să dansez
Și ai zis că trebuie să fim uniți dacă vrem să câștigăm,
Uniți, pentru că în lumea asta nu poți face nimic singur.
După aceea ai plecat, m-ai lăsat cu ochii în soare
M-ai lăsat să te aștept în fiecare zi în sala cea mare
Să dansăm, să cântăm, să fim noi doi
Noi doi și scena cea mare care era locul nostru.
Azi… ce pot spune ...?
Treci pe lângă mine de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat
Treci pe lângă mine de parcă sunt doar o fată fricoasă
O fată care spulberă speranțele oamenilor atunci când o văd
Am decis să renunț la tine, dar ceva e încă acolo,
E ceva acolo în sufletul meu care nu îmi dă pace
E o iubire, o iubire care a fost distrusă de nepăsare și tupeu
O iubire pe care eu ți-am oferit-o, dar degeaba
Tu nu ai putut să o prețuiești.
Azi încă intru în locul în care noi făceam artă
Dar acum intru singură-singurică
Doar eu cu mine și cu scena,
Scena care mă încurajează să continui să lupt,
Dar fără tine, cel care m-a lăsat să aștept în continuare
O iubire pe care nu am primit-o niciodată.
Alesia Pistrițu, 13 ani
Colegiul Național Bănățean
Clasa a VIII-a B